Povestea statiunii

Localitatea Sărata este atestată documentar la 27 mai 1510 într-un hrisov dat de Domnul Ţării Româneşti Vlad cel Tânăr. Podgoriile şi viile de la Sărata au constituit interes major pentru marile familii de boieri buzoieni şi chiar pentru Domni; astfel, la 25 decembrie 1634 moşia din satul Sărata devine proprietatea familiei Cantacuzino, iar în zonele învecinate era proprietar de vii chiar marele domn Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714). Din punct de vedere istoric Sarata Monteoru a luat ființă în anul 1895, când Grigore Monteoru a pus bazele stațiunii.

​​

​

​

​

​

​

​

​

​

În acest deal al Sărăţii este amintită începând cu secolul al XIX-lea localitatea Monteoru, vestită pentru fabricarea vinului, ţuicii, ţesăturilor de borangic, dar mai ales pentru că este foarte avută în substanţe minerale şi mai cu seamă în păcură, sare, piatră de construcţie, ape minerale între care renumita sorginte de la Murătoarea. Localitatea, la 1885, avea şi industrie: extragerea păcurei şi distilarea ei, o moară cu aburi, o moară de apă cu turbine, 2 fabrici de petroleu din care cea de la gara Monteoru e una din cele mai însemnate din ţară.

Înflorirea economică a satului s-a datorat activităţii desfăşurate de marele proprietar Grigore Monteoru. Om energic şi întreprinzător, după ce se stabileşte la Sărata, desfăşoară o intensă activitate economică transformând localitatea şi împrejurimile în cel mai important centru de extracţie şi prelucrare al petrolului în spaţiul românesc.

Înfloritoarea comună este astfel descrisă în 1892 de Basil Iorgulescu: are 2 şcoli… acestea împreună cu primăria se află instalate într-un magnific local, cu care nu rivalizează nici un judeţ, construite cu cheltuiala proprietarului de aici Grigore Monteoru, o frumoasă biserică… cu hramul la 15 august, cârciumi 10, locuinţe convenabile, cele din Monteoru sunt mari, curate şi construite cu o oarecare îngrijire. Pe lângă mina de păcură şi instalaţiunile necesare, comuna are demn de vădit: castelul proprietarului, care pe lângă arhitectură şi gust estetic, întruneşte o rară şi binevoitoare ospitalitate. Pe vârful dealului Pragu, se pot vedea încă ruinele unei vechi fortificaţii numită Cetăţuia. În timpul verii sunt vizitate mult apele de la Murătoarea, care, prin rezultatele binefăcătoare şi sigure ce dau suferinzilor, impune proprietarului a le transforma în băi sistematice.

Harnic şi întreprinzător, Grigore Monteoru a construit în 1871 la Monteoru o distilerie – prima fabrică de ulei mineral din România. A ridicat aici șase schele la puţurile de petrol şi a extins continuu exploatarea, încât în 1897 existau 64 de guri de exploatare. În paralel, înţelegând rolul deosebit al apelor minerale de la izvoarele din zonă în tratamentul unor boli, cu ajutorul doctorului Guynot, medic la Aix les Bains, pune bazele staţiunii balneare Sărata Monteoru la 1 iulie 1895. Întrucât acestea devin cunoscute în întreaga Europă, construieşte aici două hoteluri cu peste 100 de camere şi un cazinou modern.

​

​

​

​

​

​

​

​

 

Activitatea economică nu este singura preocupare a lui Grigore Monteoru. El a fost un influent om politic, reprezentant de frunte al Partidului Naţional Liberal. A fost membru în Consiliul Judeţean, deputat şi senator de Buzău, funcţie prin care s-a implicat în toate problemele care hotărau viaţa politică a judeţului şi a ţării. Susţinător fervent al modernizării României, Grigore Monteoru a sprijinit politiceşte şi materialiceşte războiul pentru câştigarea independenţei, fiind preşedintele Comitetului pentru cumpărarea de arme al judeţului Buzău constituit la 1 august 1877.

Totodată, Grigore Monteoru a fost şi filantrop, implicându-se în ridicarea şi întreţinerea spitalului de la Pogoanele – Spitalul Elena şi Grigore Monteoru, pentru care dona anual 120.000 lei, sumă considerabilă pentru acele vremi.

Având o largă deschidere spre progres şi înţelegând rolul culturii în transformarea modernă a statului român, a fost unul dintre cei mai activi membri din conducerea Ligii Culturale – secţiunea Buzău. În acelaşi timp, a făcut parte din Comitetul de supraveghere şi administraţie al Gimnaziului Tudor Vladimirescu, înaltă şcoală de renume naţional devenită astăzi Colegiul Naţional B.P. Hașdeu.

Grigore Monteoru a avut o mulţime de proiecte: voia să construiască o uzină electrică şi o linie de tramvai de la gara Monteoru până în staţiune dar, bătrân şi bolnav, nu le-a mai putut îndeplini. Moare la 30 decembrie 1898 în casa sa din Bucureşti şi este înmormântat în cavoul familiei din Monteoru. Marea sa avere, estimată la 8 milioane de lei (sumă uriaşă pentru acea dată), a fost lăsată soţiei şi fiicelor sale. Poate nu întâmplător, fiica sa Virginia s-a căsătorit cu doctorul Constantin Angelescu care, în calitatea sa de Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, a aprobat construirea la Buzău a Liceului de fete Constantin Angelescu, actualmente Colegiul Naţional Mihai Eminescu şi a Şcolii Normale de fete, actualmente sediul Muzeului Judeţean Buzău.

​

Sursa: TurismBuzau.ro